Anonim vs. Admin

Posted: 19/09/2011 in Pagini rupte

CelCeCiteste: Nici pe net nu scap de voi.

M-am saturat de voi ce tineti predici, nici pe internet nu scap de voi! Eu zic sa va pastrati “marea voastra afacere” in biserica. Sa continui? Hai sa continui. Peste tot pe unde va aud Dumnezeu in sus Dumnezeu in jos. Daca tot sunteti asa de credinciosi, de ce nu va opriti din stors bani si vandut povesti? Construiti biserici in fiecare an, pentru ce? AAA ca se poate. Am priceput. Atatia orfani, familii fara casa, voi construiti biserici si manastiri. De ce nu construiti case, azile…de ce? Macar taceti si nu ne mai secati cu povestile voastre. Voi, guvern tot una. Diferenta e ca voi controlati lumea intreaga. Scuza-ma dar trebuia sa ma descarc.

CelCeAsCris: Cum poti sa critici ceva ce nu intelegi?

Mecanismul caruia ii esti supus este ca iti blochezi foarte usor mintea la auzul unor cuvinte care pentru tine sunt lipsite de sens din cauza ca esti neinformat si complet cuprins de ignoranta.

Biserici…asta e un subiect extins si sensibil si am sa incerc sa fac slalom printre idei prafuite, ochelari de cal si pura ignoranta…

Sunt de acord cu tine, nu imi place deloc ce se intampla in anumite biserici in ziua de azi, insa nu vad nici o legatura intre asta si ceea ce am scris eu pana acum, daca ai citi mai atent ai intelege. Nu inteleg ce anume din ceea ce am scris te-a suparat atat incat ai simtit nevoia sa te “descarci”. Esti suparat pe ceea ce am spus sau te-a iritat faptul ca l-am introdus pe Dumnezeu in ceea ce am scris pana acum?

Referitor la partea cu banii, explica-mi si mie unde pe blogù asta am mentionat ceva despre o cheta pentru o biserica? Dupa mintea ta sunt un soi de ciudat ce vreau sa conduc lumea sau nu stiu…

Nu numai ca esti frustrat dar esti si paranoic…

Cu privire la faptul ca spui ca tin predici pe net, nu stiu de cand a-ti spune opinia asupra unui lucru inseamna a tine o predica.

Fii foarte atent si nu te juca cu ceea ce spui, constientizeaza ca, cuvintele tale sunt ca niste seminte, ce anume vrei sa culeaga cei din jurul tau in urma cuvintelor rostite de catre tine?

Cand o sa ai o afirmatie de facut, cat de cat reala despre ceea ce scriu, abia atunci o sa accept comentarii de la tine despre ce si cum si cand si daca. Pana atunci, sa stii ca n-o sa-mi fie rusine daca spui lucruri neadevarate despre ceea ce scriu.

Stiu ca nu stii prea multe si ai fost si arogant…

Cei care gandesc ca tine ajung sa inteleaga din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin…

Traficant de liniste

Posted: 05/08/2011 in Pagini rupte

Multi m-au inconjoarat din toate partile cu zgomote care (de multe ori) au reusit sa imi spulbere linistea interioara…

…acum e liniste. In mintea mea a incetat zgomotul si incerc sa imi ascult sufletul aflat in fata oglinzii interioare…

De ce toti se grabesc cu pasi grabiti spre niciunde? Vreau sa iti fac o propunere: Opreste-te si nu fa nimic, macar o data si vei descoperii in sfarsit…linistea!

In liniste locuiesc bucuriile vietii pe care din prea multa agitatie le-am pierdut. Din liniste cresc micile atentii, care au nevoie de mult mai putin timp decat ne inchipuim noi: o vorba buna, o fata prietenoasa, un sarut recunoscator, o ascultare plina de intelegere, un telefon neasteptat, un cadou facut cu propriile maini, un e-mail de incurajare…primul pas spre aceste bucurii este sa traiesti in liniste. Cauta linistea si vei simti pace in sufletul tau. Sti de ce? Pentru ca pacea pe care fiecare o cautam nu se afla in mijlocul agitatiei. Dumnezeu este prietenul linistii. Cine nu ma crede, il rog sa arunce o privire la intreaga natura: copacii, florile, iarba, toate cresc in liniste, priveste la stele, la luna, chiar si la soare…toate se misca in tacere.

Zgomotul care dauneaza sufletului este acel zgomot care nu numai ca iti deranjeaza linistea dar te impiedica sa te simti in largul tau in clipele de singuratate. Trebuie sa ai perioade frecvente in care sa te retragi, momente in care sa te rupi din mijlocul zgomotului si de cei din jur, numai in felu asta poti sa cobori in adancul sufletului tau si te poti auzii.

Nu te poti cunoaste pe tine insuti daca nu te auzi prima data. Frica de autocunoastere ii determina pe multi oameni sa asculte muzica toata ziua sau sa se odihneasca cu televizorul pornit.

In foarte putine case lipseste televizorul si cei mai multi dintre tinerii din ziua de azi asculta non-stop la mp3.

Unii sunt atat de obijnuiti cu zgomotul incat fara el devin agitati. Multora le este foarte greu sa reziste o ora sau doua fara sa spuna ceva sau fara sa auda o vorba din partea altcuiva.

Altii au constiinta foarte murdara si zgomotul din jurul lor le ascunde lasitatea de-a nu ramane singuri cu ei insisi, pentru ca stiu ca atunci cand sunt singuri in liniste isi aud gandurile ca alarma de la ceasul desteptator. Retrage-te si nu-ti apleca urechea la orice zgomot, lasa linistea sa curga in tine.

Nu imi doresc sa  par un expert in liniste, pentru ca nu sunt. De multe ori linistea nu este ceva obijnuit in lumea mea. Uneori, este ceva necunoscut si pentru mine.

Dar am observat in viata mea, ca daca in sufletul meu agresat de zgomot aduc linistea, ca sa n-o pierd trebuie sa o intretin. Nu mi-a fost usor sa ma obijnuiesc cu tacerea si singuratatea. In momentul in care ramaneam singur, imi veneau brusc in minte o multime de lucruri pe care “trebuia sa le fac”. Cel mai mic zgomot care se auzea dincolo de usa camerei mele era o amenintare pentru concentrarea mea. In momentele de liniste imi era foarte greu sa ma concentrez. Am descoperit ca aveam nevoie de un impuls care sa ma impinga sa accept faptul ca timp de vreo zece minute mintea mea va face tot posibilul pentru a se opune “izolarii”.

Asa ca am inceput sa citesc si sa scriu ceea ce simt. Treptat, mintea mea a inteles mesajul: cu cat mintea mea era mai izolata de zgomotele din afara cu atat traiam mai linistit.

De cand am inceput sa culeg roadele timpului petrecut in liniste, am simtit cum toata agitatia care-mi circula in sange disparea. Imi pastrez un timp de liniste si de singuratate in primele ore ale diminetii, tin mult la acele momente…

Cele mai potrivite cuvinte care ar definii lumea in care traim ar fi “graba si galagie”.

Mi s-a spus sa nu mai ascult muzica la pian fiindca “exagerez”. Chiar asa? (oare cu ce?). Cu ce sunt vinovat ca doresc putina liniste in lumea aceasta galagioasa? Doar pentru ca nu ma potrivesc cu unii? Faptul ca sunt incompatibil cu modul de gandire a unora inseamna ca e gresit sa traiesc in liniste? Da, e adevarat, in jungla in care traiesc linistea nu produce bani, de aceea e gresit.

Cred ca am dreptul sa ma detasez de tot ce imi spun cei din jur, de tot ceea ce fac cei din jur si de tot ceea ce mi se pare strain modului meu de viata…

Gandeste rapid in liniste in lumea asta lenta si galagioasa…

29 Mai 2011

Mi-e greu sa gasesc cuvinte care sa arate cat de importanta cred eu ca a fost acea clipa pentru Sergiu si Andreea.

Fiecare om din lumea asta cauta iubirea…

In deliciosul maraton dupa iubire, Andreea si Sergiu au contrazis acele vremuri in care vorbele luau locul faptelor. Ceea ce am vazut la ei doi a fost vorbirea in fapte. Am vazut ca intre ei nu s-a nascut un simplu sentiment, ci o dragoste mai profunda decat se vede cu ochiul liber. Pentru ca, sentimentele apar si dispar, dar dragostea ce i-a unit ramane.

Imi amintesc cand l-am vazut pentru prima oara pe Sergiu, pe Andreea o cunosc de mult, dar imi amintesc de Sergiu in primele zile, sincer eu nu am suspectat nimic la inceput, dar intr-o zi am iesit mai multi tineri la un centru comercial, printre care se aflau si Sergiu cu Andreea. Iar, Sergiu incerca sa intre in vorba cu Andreea, punandu-i tot felul de intrebari. Intrebari la care Andreea ii raspundea politicos cu “da sau nu” (respingandul indirect). Dar asta nu pentru ca Andreea este o persoana nepoliticoasa, ci pentru ca, cei care nu o cunoasteti bine ascultati-ma putin!

Andreea este: cum sa o spun mai delicat?…Andreea se aseamana foarte mult cu o floare care e greu de gasit si cand gasesti acea floare, e greu de cules…

Iar Sergiu a gasit acea floare si in acel centru comercial incerca sa o culeaga…dar nimic. La un moment’dat Sergiu cu o privire trista s-a apropiat de mine si mi-a spus urmatoarele cuvinte: ba Flaviu, Andreea crede ca imi place de ea (de parca nu era asa), dar oricum fata lui il dadea de gol pentru ca, daca in acea clipa l-as fi intrebat: ba Sergiu tu o cunosti pe Andreea? El sigur mi-ar fi raspuns: Nu. Dar privirea lui ar mai fi adaugat “nu o cunosc, dar as mintii daca as spune ca nu mi-as dori”.

Dupa acel episod nu i-am mai vazut luni de zile si cand ne-am reintalnit, nu puteam sa nu observ acel inel adorabil de pe mana lu Andreea.

Eu cred ca cel mai greu lucru in viata e sa spui “Da” sau “Nu” cand trebuie.

Am stat si m-am gandit, ce sfaturi sa va dau sa va fie utile in casnicia voastra…si nu mi-a venit nimic in minte, pentru ca eu nu am trecut pe acolo, de fapt n-am trecut nici pe departe, pentru ca nu am simtit niciodata sentimentul “indragostirii”. Nu stiu, Cupidon cred ca a facut practica pe mine, dar fara rezultate…

…Andreea, sa nu cauti in Sergiu persoana perfecta, ci cauta in el acea persoana care te poate intelege pe deplin si iti poate oferi tot ceea ce simti ca iti lipseste.

…Sergiu sa o iubesti pe Andreea in acele clipe in care merita mai putin, pentru ca atunci va avea nevoie cel mai mult!

Unii cred ca fericirea inseamna sa ai ceea ce iti doresti, dar fericirea nu se opreste aici…

Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce iti doresti, ci sa iti doresti ceea ce ai…

Unele lucruri…pur si simplu le facem prea devreme si cand realizam ca le-am facut prea devreme, e prea tarziu…

Sodoma si Gomora s-ar rusina de ce se intampla in ziua de astazi cu privire la cati traiesc in imoralitate.

Cuvantul “dragoste” traieste vremuri grele…

De ce este rau sa traiesti in imoralitate?

Nu e bine, pentru ca cei care traiesc in imoralitate, izoleaza un tip de unire (cea sexuala) de toate celelalte uniri care ar trebui sa insoteasca aceasta unire pentru a face unirea desavarsita. Nu trebuie sa izolezi acea unire, cum nu trebuie sa gusti o mancare fara a o inghitii si digera, doar mestecand mancarea si scuipando afara.

Impulsul sexual nu este un impuls oarecare, dar ar trebui sa fie tratat la fel ca si toate celelalte impulsuri ale noastre. Daca impulsul sexual nu este ca si toate celelalte impulsuri, ci este un impuls aprins in mod bolnavicios, ar trebui sa fim deosebit de atenti sa nu-i permitem sa ne duca la actiuni pe care sa le regretam mai apoi!

Nu cred ca o fata care a terminat clasa 8 ce crede ca a invatat sa-si tina echilibrul pe tocuri si care e convinsa ca stie cum se foloseste un ruj, e pregatita sa aibe un prieten. Sau un baiat cu vocea in schimbare, mereu avand un zambet fals tras pe fata, imbracaminte superbe si parfumat non-stop e pregatit sa aibe grija de o fata. Ce incerc sa spun e ca nu inseamna ca daca un baiat a primit un aparat de ras (pentru la anu) e pregatit sa vorbeasca cu o fata.

Eu zic ca trebuie sa ne pastram sentimentele pana la momentul potrivit, la fel cum un copil economiseste banii intr-o pusculita pentru o bicicleta pe care nu si-o permite.

Iar in momentul in care vom sparge pusculita, vom descoperi ceva uimitor: ca nu am strans atat pentru o “bicicleta” cat am strans pentru o “masina”.

Un lucru care il urasc cu o pasiune greu de imaginat este cand oamenii isi inchid mintea, refuza sa gandeasca, nu isi pun intrebari si se lasa manipulati de acest sistem lumesc, sistem lumesc care ne devasteaza “omul din interior” facandu-ne pe toti sa gandim si sa ne comportam dupa porniriile firii noastre, strecurand idei ca acestea:

“Traieste clipa ca maine poate fi prea tarziu” sau “bucurate de viata ca mort vei fi mult timp” vorbe care  s-au strecurat in mintea multor oameni…

Ma aflu intr-o societate unde rutina si indiferenta sunt proslavite…dar paralel cu zgomotul infectat al acestui sistem lumesc, o soapta se strecoara in adancul sufletului meu…o soapta care ma cheama la dragoste si fapte bune.

As vrea sa vorbesc despre un subiect, ce de foarte multe ori este ocolit…as vrea sa imi exprim punctul de vedere despre cum vad eu iadul.

Dar mai intai, trebuie sa intelegem, ce este iadul?

Iadul este un loc in care sufletele celor rai sunt supuse la chinuri vesnice.

Iadul, in mintea mea este derulat cam asa:

La fel cum pe fiecare usa a oricarui magazin este scris “trage” sau “impinge” eu cred ca si pe usa iadului este scris “prea tarziu”, ma aflu intr-un coridor friguros, intuneric in stanga, intuneric in dreapta, intuneric in spate. In fata vad o singura usa…pun mana pe cleanta usii, inspaimantat, intru…moment in care aud tipete din cele mai chinuite voci. Pe jos se afla o carte, o ridic, sterg praful de pe coperta, si citesc, e dictionarul iadului. Rasfoiesc paginile, disperat, ajung pana la litera H, moment in care imi dau seama de un lucru ingrozitor, observ ca urmatoarea pagina nu exista…si anume pagina cu litera I, moment in care cad intr-o disperare de nedescris, pentru ca in adancul fiintei mele imi doream nespus de mult sa gasesc o “iesire” din locul acela…

Strig cu disperare…dar tot ceea ce aud, este ecoul vocii mele…pentru ca orice suflet care se afla in acel loc, se afla acolo pentru ca intradevar…e prea tarziu!

Constientizeaza ca timpul este viata ta! Cand dai cuiva din timpul tau, i-ai dat o parte din viata ta. Analizeaza-ti timpul si viata! Foloseste cat poti de bine fiecare moment, tinand cont de faptul ca amanarea este un obicei ce te costa.

Gandeste-te sincer la ce iti voi spune acum: Cat de mult din ceea ce faci acum, va conta peste 10 ani, peste 50 ani sau dupa ce iti vei “sfarsi alergarea”?

Ai indeajuns timp pentru a indeplini scopul lui Dumnezeu pentru viata ta, numai daca iti administrezi bine timpul incepand de acum!

Daca esti sincer cu tine si regreti viata patata pe care ai traito…din acel moment, pentru tine se va intoarce clepsidra si numai ceea ce vei face incepand din acea clipa, aceea va conta, faptele tale vor fi nisipul ce curge.

Ai o singura viata de trait, si o singura alegere de facut…

Crede!…dar, c…cum?

Posted: 11/05/2011 in Pagini rupte

Multi au impresia ca drumul spre Dumnezeu, e un drum spre nebunie…

La primii pasi spre credinta am plecat cu speranta…dar de fiecare data m-am impiedicat de incertitudiniile mele. Asa ca am preferat absurdul si nebunia incertitudinilor pentru a nu-mi pierde credinta, dar…

“Cred pentru ca e absurd” spun unii…eu nu voi putea niciodata sa ma impac cu aceasta afirmatie. De ce sa cred daca nu am cel mai pretios element al credintei si anume certitudinea? Atata vreme cat certitudinea mea va fi doar ceva intuitiv nu voi trai in pace. Pe de-o parte doresc sa cred, pe de alta parte ratiunea afirma absurditatea credintei. Prin urmare acest gen de credinta nu ma conduce in zona adevarului.

Cum sa fiu fericit cand tot ce am adunat de-a lungul existentei mele, nu este decat o colectie de afirmatii despre care nu pot sti daca sunt adevarate sau false?

…sunt sigur pentru un moment ca toate aceste afirmatii sunt adevarate, dar vocea ratiunii repeta in subconstientul meu: absurd, absurd si din nou absurd. Oare singura solutie este sa elimin ratiunea de credinta?

Credinta influenteaza gandirea omului, cand un om gandeste intr-un fel, el gandeste astfel pentru ca asa crede. Credinta influenteaza gandirea, gandirea influenteaza atitudinea, atitudinea influenteaza alegerile, alegerile influenteaza comportamentul. Iar in final, comportamentul este rodul unui om.

O minte mai luminata a rostit odata niste cuvinte care au supravietuit in timp, suficient de mult ca sa ajunga si la “timpanul meu”.

“Seamana un gand si vei culege o fapta, seamana o fapta si vei culege un obicei, seamana un obicei si vei culege un destin, seamana un destin si vei culege eternitatea”

De ce sa inventez un Dumnezeu daca nu cred ca exista?

De ce sa ma mint in fiecare dimineata?

Cum sa-mi conving in fiecare zi ratiunea de ceva ce mi se pare absurd?

Odata cu aceste intrebari, am realizat ca exista adevaruri care depasesc cu mult capacitatea mea de intelegere, dar asta nu trebuie sa ma conduca la negarea credintei.

Am observat ca in momentul in care constientizez ca sunt limitat, abia atunci inteleg ca nu pot stii decat ceea ce imi este dat sa cunosc, imi este suficient ca sa merg pe drumul credintei inspre Dumnezeu. Azi stiu in parte, dar va veni o zi cand eliberat de limitarile umanitatii, voi cunoaste intregul adevar.

Daca Il simti in inima ta, crede! Nu pentru ca este absurd, ci pentru ca ar fi absurd sa nu crezi!

Motivul care m-a impins sa cred a fost ca pe vremea in care eu spuneam ca nu cred, El a crezut in mine…

Daca am realiza…

Posted: 05/05/2011 in Pagini rupte

“Daca am realiza cat de puternice sunt gandurile noastre, nu am mai avea nici un gand negativ” spunea Pace Pilgrim.

Imi trec prin minte niste ganduri noi, parca sunt incatusat de ele…ma simt prizonier acestor ganduri…

Sunt cuprins de o neliniste, simt o insatisfactie interioara. In timp ce duc o viata sclipitoare in exterior, ma lupt cu faptele rele ce stau ascunse in cele mai intunecate locuri ale sufletului meu, desi uneori par sfant, sunt un egoist, desi par separat de lume, uneori imi doresc cu disperare sa fac parte din ea. Aceste ganduri ma sperie, e o soapta ce imi deprima fiinta.

Nu inteleg cum de n-a ragusit inca aceasta voce pe care eu am decis sa o readuc la tacere inchizand-o intr-o camera mica dintr-un coltisor intunecat si pustiu al mintii mele.

In momentul asta parca nu pot sa vorbesc cu vocea inimii, ma plimb linistit pe strazile grabite, imi privesc umbra indeaproape si observ cum, incet, incet i-a forma unui semn de intrebare…

De multe ori ma simt un intrus in aceasta lume a pamantenilor grabiti, un prizonier condamnat sa trec zilnic prin rutina. Atata timp cat societatea cauta sa-mi zdrobeasca sentimentele si principiile sunt un intrus!

Imi dau seama ca oricat m-as impotrivi eu “destinului”, El are planul Sau pentru mine. El ma plimba pe drumul sau cu urcusuri si coborasuri, iar uneori, ma simt “marioneta” Lui.

Nu te poti impotrivi nicidecum destinului, eu am incercat sa imi creez un destin urmand voia pornirilor firii mele, dar am primit o “palma” din partea Lui. Am incercat sa am alt drum in viata, dar drumul meu, intotdeauna s-a intersectat cu cel al descultului din Nazareth. In acel moment am simtit (cu adevarat) ca El ma iubeste mai mult decat ma iubesc eu.

De atunci cand fac un pas spre El, il simt cu doi pasi mai aproape de mine. Intotdeauna am stiut in adancul inimii mele ca Dumnezeu gaseste placere in cel care gaseste placere in Dumnezeu, numai ca nu mi-a confirmat nimeni lucrul acesta. Dar acuma stiu! Cuprins de emotia acelei clipe…

…cu lacrimi in ochi am iesit afara, am aruncat din nou privirea inspre umbra mea…iar spre surprinderea mea, de data asta avea conturul corpului meu. Am zambit din adancul fiintei mele si am facut un moment de tacere, in acea clipa am realizat ca nu pot respira fara ajutorul lui Dumnezeu! Am realizat ca inima mea bate in mana Lui si intr-o zi va inchide mana si inima mea va inceta sa mai bata, pentru ca “Totul se întâmpla potrivit cu voia Sa”  (Efeseni 1:11)

O sa ma contrazica multi, dar lumea doar vorbeste, nu traieste prin mine…

Astazi nu L-am rugat sa-mi dea daruri, nici bogatii. L-am rugat sa-mi dea liniste, sa-mi ia sufletul din mine si sa-mi umple trupul cu nimic. L-am rugat sa-mi dea uitare ca sa nu mai stiu de mine.

Ceea ce sunt eu, de fapt sunt toate experientele care mi s-au intamplat de cand m-am nascut pana astazi.

Privesc in trecutul meu, cuprins  de o sinceritate profunda si ma simt foarte vinovat ca i-am reprosat multe, de care nu e responsabil, eu eram de fapt cel care mergea prin viata “orbeste”.

L-am rugat sa-mi scoata oglinda in care ma pot privi si sa o inlocuiasca cu una noua. Dar parca, nimic nu s-a schimbat.

M-am suparat si am spart oglinda, iar acum…cer alta.

Cand m-am oprit din plans, in clipa cand am deschis din nou ochii, am descoperit o parte din mine, care imi arata, ce ma face fericit si ce ma intereseaza. Pana nu demult nu ma multumea aproape nimic, dar Mi-ai soptit sa ma bucur de lucrurile simple: un zambet, o floare, un “buna, cum te simti?”, un simplu “mi-e dor de tine”.

In acea clipa mi-am dat seama ca fericirea se afla in mine si daca vreau sa o gasesc, trebuie sa o caut…in mine.

In timp ce scriu aceste randuri ma gandesc la tine. In aceasta scrisoare voi incerca sa raspund la 3 intrebari:

- De ce?

- De ce nu?

-Atunci, cum de?

1) De ce?

De ce ar trebui sa serbam aceasta zi de 8 Martie?

De cand eram numai un copil, am fost luat de mana si impins catre traditiile “lumesti” fara sa ma gandesc nici macar o secunda (chiar trebuie?). Cred ca acum a venit momentul sa sa ma gandesc.

Eu cred ca noi, in calitate de oameni care afirma ca sunt in cautarea adevarului, ar trebui sa fim cel putin curiosi cu privire la: ce se intampla, totusi dupa cortina (8 Martie)? Chiar daca decoratorul (lumea) se jura ca portretul este real si ca nu e un decor. Acest mod de gandire m-a facut sa cercetez mai amantuntit ziua de 8 Martie. Adevarul este ca nu exista o versiune oficiala in care sa se explice de ce a fost aleasa aceasta data pentru serbarea “zilei internationala a femeii”.

Nu ti se pare amuzant faptul ca oamenii serbeaza o zi de care nu stiu mai nimic?

Stiu ca prin acest mod de gandire nu voi schimba parerea nimanui cu privire la ziua de 8 Martie. Sti de ce? Pentru ca femeile nu vor sa descopere adevarul motiv al petrecerii deoarece bucuria lor e mare si nu se impotrivesc ca cei dragi sa le felicite.

Dar, de ce chiar 8 Martie? Ce s-a intamplat atat de special in acea zi?

…Nici un raspuns. Aici mi-am dat seama ca motivele pentru care a fost creata aceasta sarbatoare nu au nici o umbra de istorie.

2) De ce nu?

Motivul repulsiei mele fata de 8 Martie e foarte simplu. Nu sunt de acord ca trebuie sa existe aceasta zi anonima, in care sa fiu fortat sa cumpar o floare prin care se presupune ca imi demonstrez afectiunea fata de femeile iubite din viata mea (fie mama, fie iubita). In primul si in primul rand, ele n-o sa-si doreasca flori de la mine, ci o continua afectiune din partea mea! Si in al doilea rand nu simt nevoia sa-mi concretizez afectiunea intr-o floare.

Atunci, cum de?

Acum, probabil te intrebi, pai daca tot nu esti de acord cu serbarea acestei zi de 8 Martie, de ce ti-ai adus aminte de ea?

Aceasta atentie am facut-o nu pentru ca am vrut, ci pentru ca te iubesc, de aceea am facut-o.

Te-am apreciat intotdeauna si te apreciez pentru devotarea aratata pentru familie si pentru nevoile familiei care tot timpul s-au aflat in top’ul activitatilor tale. Te apreciez pentru capacitatea de a-ti asuma responsabilitati pazind binele familiei fara nici macar un “pit stop”. 90% din viata ta ai petrecut-o punand binele familiei mai presus de nevoile personale, 6% pentru disciplinarea familiei “curatenie”, iar 4% sau nici pentru tine.

Te iubesc enorm mama, iar motivul pentru care te iubesc nu e ceva ce se poate vedea in oglinda…

Simte ce esti!

Posted: 23/04/2011 in Pagini rupte

Personalitatea este compusa din trasaturi dobandite ca rezultat al influentei mediului.

Familia, scoala, biserica si anturajul in care am fost crescuti ne defineste prin faptul ca ne-a influentat sa fim asa.

Una dintre cele mai raspandite probleme cu care se confrunta cei mai multi oameni in ziua de azi este problema falsei identitati. Masca pe care o poarta multi creaza in jurul lor o alta viata. Traim intr-o lume plina de “cameleoni” care se camufleaza in functie de anturaj, uitand de propria identitate. In jurul acestei probleme se nasc numeroase intrebari, una din ele este: Ce ii determina sa aibe o astfel de atitudine? Raspunsurile sunt numeroase; fie din dorinta de a se integra intr-un anumit anturaj care impune niste standarde la care altfel n-ar ajunge, sau din interesul de a obtine ceva neglijand de cele mai multe ori camuflarea realitatii, inseland astfel, asteptarile celor din jur. Purtand diverse masti in diferite ocazii, nu putem face fata realitatii si adevarului. Odata iesit la iveala, intreg sistemul minciunii construit pe identitati false, se rastoarna. Fii pe faza ca o sa doara cand increderea dispare, iar consecintele pot fi de mai multe feluri, una din ele este depresia.

Adevarata noastra valoare iese in evidenta numai cand ceilalti ne apreciaza daca suntem ceea ce suntem, asa cum suntem. Pentru ca adevaratul om nu sta in formale trupului, ci sta dincolo de forma trupului in personalitatea din interior!

Fii ceea ce esti si daca asta nu este indeajuns pentru cineva, acel cineva nu este indeajuns pentru tine!

Nimeni sa nu te dispretuiasca! Nimeni! (Tit 2:15)